vreaunota10

Neuropsihologie

Facultatea de Psihologie şi Pedagogie, Braşov
Psihologie, Anul 1, Semestrul I

1. Neuropsihologia este:
A) disciplina care se ocupă cu studiul structurii şi funcţionalităţii creierului cu privire la procesele psihice şi comportamentale
B) studiază viaţa sufletească (psihică) în raporturile sale cu creierul şi funcţiile acestuia
C) a + b

Răspuns corect: C

2. NU face parte dintre teoriile (modelele) care încearcă să explice ralaţia dintre creier şi viaţa psihică:
A) modelele dualiste
B) modelul interacţionist-sistemic
C) modelul dublului determinism
D) modelul de interconectare a sistemelor deschise

Răspuns corect: D

3. Principiul reflexului, care explică raportul dintre creier şi viaţa psihică, se referă la:
A) unitatea funcţională a sitemului nervos este arcul reflex
B) organizarea şi funcţionarea creierului au o anumită plasticitate de autoelaborare în cadrul interacţiunii sale cu mediul extern
C) stabileşte legile după care se realizează diferenţierea şi specializarea în organizarea funcţională a creierului
D) se referă la acţiunea factorilor perturbatori, interni sau externi, asupra activităţii informaţionale a creierului

Răspuns corect: A

4. Una dintre următoarele afirmaţii referitoare la sistemele termodinamice este FALSĂ:
A) sunt sisteme macroscopice
B) particulele sunt în continuă mişcare şi interacţionează permanent între ele
C) particulele sunt statice şi nu interacţionează între ele
D) sunt compuse dintr-un număr foarte mare de particule

Răspuns corect: C

5. Organismul uman are două tendinţe contrarii:
A) de a rămâne acelaşi
B) de a deveni altceva
C) ambele afirmaţii sunt false
D) ambele afirmaţii sunt adevărate

Răspuns corect: D

6. Care dintre următoarele afirmaţii despre sisteme este FALSĂ:
A) sistemul închis schimbă substanţă, energie şi informaţie cu exteriorul
B) sistemul izolat nu schimbă cu exteriorul nici un fel de energie
C) sistemul închis schimbă doar energie cu exteriorul
D) sistemul deschis schimbă substanţă, energie şi informaţie cu exteriorul

Răspuns corect: A

7. Care dintre următoarele afirmaţii despre modalităţile de integrare a sistemelor vii este ADEVĂRATĂ:
A) modalitatea psihică de integrare este specifică omului
B) integrarea este un proces complex prin care sistemul relaţionează permanent cu mediul dar îşi menţine nivelul de stabilitate în limite normale
C) modalitatea endocrină este o formă superioară de integrare ce se realizează prin intermediul sistemului nervos
D) a + b
E) a + b + c

Răspuns corect: D

8. Următoare afirmaţie despre celulă este FALSĂ:
A) nu se află în relaţii de echilibru cu mediul înconjurător
B) primeşte din mediul ambiant substanţe, informaţie sau energie
C) este un sistem biologic deschis
D) este unitatea structurală şi funcţională elementară a tuturor organismelor vii

Răspuns corect: A

9. Care din următoarea afirmţie despre membrana celulară este ADEVĂRATĂ:
A) delimitează celula de mediul ambiant
B) asigură schimburile materiale şi energetice în cadrul metabolismului
C) asigură identitatea celulei
D) toate afirmaţiile de mai sus sunt adevărate

Răspuns corect: D

10. Care din următoare afirmaţie despre nucleul celular este FALSĂ:
A) conţine ADN şi ARN
B) măreşte suprafaţa de schimb dintre citoplasmă şi mediul ambiant
C) coordonează întreaga activitate intracelulară
D) posedă membrană proprie, dublă

Răspuns corect: B

...

+ încă 91 de întrebări.

Aceasta grilă este disponibilă COMPLET numai utilizând programul Nota 10(zece) Plus.
Vezi ce spun utilizatorii lui.
Statistica pe care o oferă programul Nota 10 (zece) despre această grilă rezolvată:
Neuropsihologie
Descarcati gratuit
vreaunota10
Programul NOTA 10 (zece)
Incarcati grilele formatate Nota 10 (zece), invatati-le, testati-va, simulati examenul.

In plus, daca nu gasiti grilele rezolvate pentru examene, puteti opta pentru accesul la baza de date Nota 10 (zece) de grile rezolvate, facand upgrade la programul Nota 10+ !
Cu doar vreaunota10EURO*
aveti si acces la baza de date de grile rezolvate !
vreaunota10
vreaunota10
* Pretul nu include TVA
Home | Prezentare | Cumpără | Povești de succes | Forum | Ajutor | Contul meu | Date cu caracter personal | ANPC | Contact
Copyright © 2010 - 2025 Datagram SRL, CUI: RO13674241, Reg. Com.: J40/1036/2001. Toate drepturile rezervate - Termeni si conditii

Competiţii Online   Five O'Clock   Dicţionar Român Englez   Dicţionar Englez Român   Design Web Site   Program Amanet   Translate Ojibwe   Translate Cherokee   
0.0092 / 0.0057 (11)