vreaunota10

Sociologia familiei

Facultatea de Sociologie - Psihologie, Bucureşti
Sociologie , Licenţă, Semestrul II

1. Prin „legea concentrării progresive”, Durkheim susţine dependenţa structurală a familiei moderne de condiţiile fundamentale ale evoluţiei istorice.
A) Adevărat
B) Fals

Răspuns corect: A

2. Conform lui Frédéric Le Play şi a teoriei sale asupra patriarhalismului, cea mai necesară şi mai legitimă formă de putere socială nu este autoritatea paternă, ci autoritatea, structurată complementar, a tuturor membrilor familiei din orice societate.
A) Adevărat
B) Fals

Răspuns corect: B

3. Acceptând existenţă unui sistem de norme şi sancţiuni specifice familiei, violenţa familială poate fi, din punct de vedere sociologic, legitimată prin raportarea la formele autorităţii tradiţionale.
A) Adevărat
B) Fals

Răspuns corect: A

4. Lingvistic a relevat, mai ales prin studiile lui Emile Benveniste, că, în sistemul de înrudire indo-european şi în terminologia asociată acestuia, căsătoria nu era o acţiune, ci o instituţie în sine, suportând mai ales termeni nominali şi exprimându-se, în mai mică măsură, prin termeni acţionali.
A) Adevărat
B) Fals

Răspuns corect: B

5. Prin sintagma "cultural lag", sociologii desemnează diferenţa culturală între formele flexibile, deschise, pe care le cunoaşte familia modernă şi formele rigide ale familiei tradiţionale.
A) Adevărat
B) Fals

Răspuns corect: B

...

+ încă 45 de întrebări.

Aceasta grilă este disponibilă COMPLET numai utilizând programul Nota 10(zece) Plus.
Vezi ce spun utilizatorii lui.
Statistica pe care o oferă programul Nota 10 (zece) despre această grilă rezolvată:
Sociologia familiei
Descarcati gratuit
vreaunota10
Programul NOTA 10 (zece)
Incarcati grilele formatate Nota 10 (zece), invatati-le, testati-va, simulati examenul.

In plus, daca nu gasiti grilele rezolvate pentru examene, puteti opta pentru accesul la baza de date Nota 10 (zece) de grile rezolvate, facand upgrade la programul Nota 10+ !
Cu doar vreaunota10EURO*
aveti si acces la baza de date de grile rezolvate !
vreaunota10
vreaunota10
* Pretul nu include TVA
Home | Prezentare | Cumpără | Povești de succes | Forum | Ajutor | Contul meu | Date cu caracter personal | ANPC | Contact
Copyright © 2010 - 2025 Datagram SRL, CUI: RO13674241, Reg. Com.: J40/1036/2001. Toate drepturile rezervate - Termeni si conditii

Competiţii Online   Five O'Clock   Dicţionar Român Englez   Dicţionar Englez Român   Design Web Site   Program Amanet   Translate Ojibwe   Translate Cherokee   
0.0102 / 0.0059 (11)